sunt culegător de zmeură

când aveam zece ani am urcat cu mama în munţi

să culegem zmeură grasă şi umedă

ai grijă mi-a spus mama nu culege din zmeurişul

unde zăreşti urme de urs

şi nu am cules niciun pumn de zmeură

vedeam urşi pretutindeni

în timp ce mama culegea întruna ca să facem dulceaţă

mă gândeam că zmeura e ficatul pisicii sălbatice din abecedar

învăţătoarea mi-a spus că-n pădure nu trăiesc îngeri

ei nu mănâncă zmeură

trag aer în piept şi le trece foamea

mama nu se gândea la zmeură cum mă gândeam eu

ea se gândea dacă-i ajung banii să cumpere zahăr pentru dulceaţă

eu mă gândeam dacă într-un bob de zmeură locuiesc păsări

dar nu găseam decât viermişori şi gândaci roşii

ca să nu mai văd urşi pretutindeni

începeam să mă joc cu zmeura

primul joc se numea zmeura cea mai grasă

dintr-un tufiş cu ciuperci se ivi o zmeură care de-abia se mişca

era atât de grasă încât din şoldurile ei picura sânge de zmeură

vrei să-ţi miros moartea mi-a spus

nu

şi a plecat cu zmeurişul în spinare

al doilea joc se numea zmeura cea mai nebună

dintr-un ienupăr se ivi o zmeură atât de ştirbă

încât buzele ei de-abia puteau stăvili sângele de zmeură

ca să nu mă înece

vrei să-ţi miros nebunia mi-a spus

nu

şi a plecat smulgându-şi buzele de zmeură

când am ajuns acasă mama a făcut dulceaţă.

cai negri

dragostea e un cheag de sânge
torn peste dragostea mea cuburi de gheaţă
muşc din ea ca dintr-o mandarină
adulmec pleoape şi încheieturi
serile vin odată cu dragostea
visez dragoste
mă trezesc în dragoste
beau bere din dragoste
când scriu despre moarte
caii negri ai dragostei se strâng la fereastră
când beau prea mult şi uit drumul spre casă
îmi desenez pe piele hărţi ale dragostei
nimic nu seamănă cu dragostea
nici moartea înfiptă în bisturiu
nici viaţa pudrată cu zmeură
adulmec cheagul tău de sânge
dar nu voi iubi niciodată.

buzele mele sunt nişte săbii de carne. am să-ţi vorbesc despre singurătate. despre mirosul pielii neatinse de câteva luni. mă ghemuiesc sub plapumă, aşteptând mâna caldă a mamei: totul va fi bine. când sunt fericit, nimeni nu îşi cere iertare. nici măcar dumnezeu nu crede în moarte. sunt nopţi când nu pot respira, e ca şi cum fereastra s-ar prăbuşi peste mine ca o grăsană de sticlă. mi-e teamă să nu orbesc. mi-e teamă de femeile care mi-au atins limba. ţi-e teamă de mine ca de un tigru cu unghii vopsite. cei care povestesc despre dragoste nu au iubit niciodată. azi l-am invitat pe raul la mine, eram foarte singuri. câteodată singurătatea e ca o ciorbă sleită. ca o doză de bere pe care o bei fără să te gândeşti la nimic.

l-am văzut pe markon profetul berii scriind toate acestea într-o cârciumă:

moartea nu mi-e suficientă. îmi ating limba ca pe-un organ sexual. pământul nu mi-a plăcut niciodată. când eram mic mâncam pământ, făcea bine la ficat. acum simt pământul ca şi cum aş atinge mâinile tatălui. dragostea miroase a busuioc. viaţa se prelinge-n stomac. visam să fiu fotomodel. visai să fiu păduche în părul celor care mânuiesc viaţa. mă întreb uneori de ce-am ales această zonă. dacă rămâneam cu mama îmi dădea să lucrez şi eram fericit. niciunul din noi nu trăieşte în realitate. nici tu, cel care scrii, nici tu, cel care citeşti. în ziua de azi dragostea valorează cât un orgasm. după dragoste urmează mereu aceleaşi chestii obositoare: ce mâncăm, ce plătim, sunt ocupat, te sun peste-o oră. când sunt singur, mă gândesc de ce-am ales această zonă. de ce scriu într-o ţară unde se scrie pe interes. de ce critikoşii îşi chinuiesc tastatura în a pupa în cur pe cei-care-dau-bine. mi-e lehamite de tot ce miroase a moarte ieftină. de poezia care imită ritualul sexual. de poetaşii care îşi folosesc poezia în loc de penis. de afişele-curvăsării unde lectura publică li se apleacă tuturor. mi-e lehamite de cei care publică suburbii poetice de genul cocalari.ro. mi-e lehamite de tot. moartea nu mi-e suficientă.

nuferi

când rămân fără bani ţigara e obiectul meu de lux.

când mă părăseşte iubita găsesc mereu pe altcineva.

e mai dureros să nu ai bani de ţigări decât să rămâi fără femei.

enea mi-a spus că nuferii nu cresc între coaie

şi are dreptate,

mulţi au scris despre nuferi.

coaiele mele sunt pline de nuferi uscaţi.

care e diferenţa dintre mine şi un reporter tv?

tu spui totul de-a-ndărătelea

chiar dacă femeia ta are o secure în creier.

mulţi vor aprecia începutul acestui poem

căci, nu-i aşa, e la modă şi aşa se scrie.

nuferii lui cadinoiu sunt cumpăraţi din piaţă.

nuferii mei, ehei tati unde mergem?

enea mi-a spus că nu scriu bine nici măcar în zilele mele frumoase,

zile frumoase însemnând câteva beri şi un sendviş din piaţa lucian blaga.

sângele meu ţâşneşte dintr-un nufăr negru

ca dintr-o conductă cu bere neagră.

totul trebuie să fie negru altfel n-ar fi autentic.

enea mi-a spus să mă mut unde dracu o şti.

îl voi asculta peste trei ani.

până atunci scriu despre nuferi fiindcă nuferii mi se par răzbunători.

de ce taci când fermecată nuferii spre tine mi-i întorn?

nuferi crescuţi din sânge,

nuferi crescuţi din spermă,

nuferi pictaţi ca să dea bine într-un poem.

degeaba unii se coiesc să scrie despre nuferi,

între coaiele mele nuferii s-au uscat.

spaima

spaima

ţi-aş injecta pleoapele cu morfină să simţi şi tu extazul pisicii negre – când o văd spaima mă zgârie pe dinăuntru ca şi cum aş fi înghiţit toate pisicile negre ale oraşului – azi am trăit o stare de panică – baia era plină de pisici negre cu gâtul tăiat – îmi lipesc boala de ziduri ca pe o gumă de mestecat – îmi frec pielea de ziduri până când din braţele mele cresc dinţi.

moarte

sunt martorul morţilor tale

felcerul care îţi scoate rinichii şi plămânii

preotul care-ţi pune vată în nas

tâmplarul care îţi coase sicriul

cu tine mă scobor în groapă

omizi negre muşcă din penisul meu

aiaiai inima scânceşte ca o curvă

peste pământ se pune o cruce

peste cruce se pun crizanteme

aiaiai ce scânceşte inima mea ca o curvă

rinichii urinează în pământ

plămânii urinează în rinichi

crizantemele se usucă pe cruce

aiaiai ce foşnea inima mea de uscăciune

moartea ne umple gâtlejul cu vin

moartea ne pune sandale de moarte

aiaiai ce foşnea inima mea de uscăciune

pisica neagră

te-am zărit cu o pisică neagră în braţe

nici măcar sânii tăi nu miroseau a zmeură

în fiecare noapte îţi mângâi şoldurile

cum aş atinge limba unui mort

mai ales atunci când pisica neagră doarme în braţele tale

visez o pădure de cactuşi şi un felcer nebun care îmi coase bărbia

niciodată nu mi-am spălat dinţii cu bicarbonat

şi nu m-am priceput la declaraţii de dragoste

numai securea o ţin lipită de inimă

când jaguarul pluteşte deasupra capului meu

orice felcer nebun are un piaptăn şi un bisturiu ruginit

nu îmi coase bărbia decât dacă ţi-ai parfumat mâinile

nu îmi coase bărbia decât dacă pisica neagră doarme

atunci jaguarul pluti pentru ultima dată deasupra capului meu

iubeşte-mă dacă nu ştii să faci altceva

un mort o pădure de cactuşi şi eu

atunci îmi dau seama că scriu doar pentru a rămâne singur

sunt zile când numai la morgă miroase a zmeură

când moartea stă lipită de inimă ca o jartieră

nu toate securile sunt vinovate

iubeşte-mă dacă nu ştii să faci altceva

mângâie pisica neagră şi smulge-i pleoapele

nu vei mirosi niciodată a zmeură.

poem cât ai fuma o ţigară

îmi imaginez un oraş plin de buldozere

şi-o femeie care le dirijează spre sângele meu

de undeva se aude jaguarul cu o pasăre între dinţi

apoi nu se mai aude nimic în afară de motoarele buldozerelor

şi de femeia care strigă dirijându-le spre sângele meu

nu lăsa jaguarul să se apropie de mine.

poemul face parte din volumul soporia

 

markon

contimporan cu perna ta

1.

când am făcut prima dată dragoste

şoarecii au ieşit din vaginul tău

şi ai rămas curată

până m-ai înşelat cu altul

temperatura creierului meu variază

în funcţie de cât sex am nevoie

şoarecii nu m-au părăsit niciodată

îi simt mai ales atunci când intru în club

şi muierile se străduiesc să te imite

nu ştie nimeni că ai fost gonflabilă

şi scriitoare pe deasupra

vrăjindu-mă cu poezioare

semnificative pentru lumea de plastic

nu ştie nimeni că-n trupul tău

am îndesat câteva găleţi de pământ

 

2.

într-o seară şoarecii s-au transformat în îngeri

ca de-obicei nu mă pot detaşa de clişee

nu-mi dau seama când au ieşit din mine

pur şi simplu i-am găsit pe străzi

uzi leoarcă şi loviţi de maşini

i-am spălat cu ariel şi domestos

şi i-am întins pe uscătorul de rufe

 

3.

continuarea poemului nu există

gonflabila şi îngerii sunt de vină

pentru faptul că alerg înăuntrul craniului meu

cu craniul meu în mână

fără ca vreun cititor să fie uimit de aceasta