spovedanie

Cu Ruxandra Cesereanu am scris o carte minunată: se numește Ținutul Celălalt și mi-e greu să vorbesc despre ea, din două pricini. În primul rând, fiindcă o simt atât de puternică și vie, atât de primitoare și călduroasă (nu știu dacă pentru critici există un asemenea termen), încât aș adormi visând între paginile acestei cărți. Aș mânca-o pagină cu pagină, nu fiindcă eu am contribuit la scrierea ei, ci fiindcă ea însăși e lumea alternativă pe care am căutat-o dintotdeauna. E paradisul unui copil pe care încerc să-l ascund sub pliurile unei maturități indecise si arogante. În al doilea rând, fiindcă am învățat că barocul nu poate fi dăunător decât celor răutăcioși. Ce reprezintă barocul până la urmă? Dacă te joci cu niște cuvinte ca să intri în logica unor copilași esti barochizant? Cartea asta am scris-o cu pathos si extaz. Mă bucur de ea. Și în momentul în care am scris-o nu credeam că o să ajung să aduc argumente de ce am scris-o.

Advertisement