Cum să fii vizionar

De obicei mă plictisesc repede citind poezii românești scrise în ultima vreme. Poate că eu sunt de vină, și nu autorii. Sau poate suntem cu toții de vină. Sau poate nu e nicio vină, și aici de buba. Dar la lansarea din Brașov a cărții scrise de mine împreună cu Ruxandra Cesereanu am primit o cărțulie tipărită pe hârtie de ziar, care e în mod absolut specială. E vorba de Autobiografie (2009), scrisă de Mihail Vakulovski. Destinul acestei cărți trebuia să fie altul, mai exact această carte trebuia să fie publicată la o editură de renume, iar nu livrată în sistem underground. De ce? Fiindcă Autobiografie, de Mihail Vakulovski, conține poeme perfecte, cărora nu le poți reproșa nimic altceva decât faptul că nu au fost scrise de tine, ca poet. Mihail Vakulovski este, în această carte, un vizionar al realului, care construiește frânturi de existență apelând mereu la memoria omului Mihai. Mi s-ar putea reproșa că orice poet apelează la memoria personală atunci când scrie, dar diferența dintre Mihail Vakulovski și poeții români autobiografiști constă în faptul că Vakulovski scrie stăpânind foarte bine tehnicile poetice și evitând stridențele care ar putea face ca poezia lui să cadă în patetic. Rar am pomenit în literatura română poeme precum cele despre tată sau adresate tatălui (vezi Pașii taților noștri), sau poeme care, scrise în registru expresionist, să mă bulverseze într-atât. Mihail Vakulovski este unul dintre cei mai buni poeți pe care îi avem la momentul actual (ne-am văzut doar la lansarea unei cărți, așa încât nu pot fi suspectat de favoritisme – de obicei, lumea știe cât sunt de aspru în receptarea poeziei). Dar există în cartea Autobiografie ceva care mă fascinează și mă face să o recitesc încontinuu. Poate e vorba de întâlnirea dintre doi poeți vizionari.

One Response to “Cum să fii vizionar”

  1. ovidiu nimigean Says:

    da, ai dreptate, Autobiografia lui M.V. e o carte extraordinara. sa-l imboldim sa o reediteze in conditii mai bune de vizibilitate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.