Archive for December, 2011

despre binecuvîntata posterioritate

Posted in poeme postsoporice on December 11, 2011 by soporia

Ideea unui post despre posteritate vs. posterioritate s-a ivit după ce am văzut o fotografie cu poeții invitați de Nicolae Manolescu la o gală cvasi-somptuoasă, fotografie afișată de domnul Aurel Pantea pe pagina personală de Facebook. Comentariul ironic?, autoironic?, nici una, nici alta?, al domnului Pantea, afișat imediat sub fotografie, era următorul: Lista lui Manolescu. Cum deseori sunt o fire dialogală (chiar și sub stindardul unui conflict) am pus următorul comentariu:

Mai degrabă: Manolescu și lista lui, decât Lista lui Manolescu. Doamnelor li s-ar potrivi niște pălării cum s-au purtat la nunta prințului William: din alea cu antene sau tufișuri vii. Iar domnilor mai multă convingere că vor rămâne în posterioritate dacă vor mai da curs unor asemenea rafinate ieșiri în public.

Nu cred că am greșit. Tot mai mult scriitorul român se simte privilegiat de atenția (mereu întârziată) a unei/unor somnități critice care decid asupra a ceea ce este literatură validă estetică sau nu. Măcar de ar fi vorba de un critic precum Harold Bloom (cu toate păcatele dumisale, că e și el bătrân), a cărui prestanță dorește domnul Manolescu să o imite în mediul românesc. Dar nu, e vorba doar de un snobism cu tendință, înșirat ca la mezat, spre copleșirea unor cititori care oricum au alegerile lor estetice deja stabilite.

Lista lui Manolescu (definiție de dicționar): o fișă în care sunt însemnate numele scriitorilor români pe care Excelența Sa, Nicolae Manolescu, îi trece în posterioritate.

Gata, cred că plec în America după ce mă fac om!

 

despre timpul imaginar

Posted in poeme postsoporice on December 9, 2011 by soporia

Bănuiesc că toată lumea (sau aproape toată lumea) știe ce este o gaură neagră. După ce o stea-gigant colapsează în locul ei rămâne o gaură neagră, care conține în interiorul ei un punct de singularitate cu densitate infinită. Din cauza forței inimaginabile de gravitație a găurii negre, tot ce pătrunde în gaura neagră este descompus atom cu atom (se poate ajunge și la sub-atom, particulă elementară la o adică), printr-un proces de spaghettizare. Chiar și lumina este fărâmițată când pătrunde în gaura neagră. Interiorul găurii negre este ultra-luminos, dar mecanismele noastre de observare nu ne permit să vedem acest lucru.

Problematica unei găuri negre introduce un lucru neașteptat pentru teoria literară. Fizica cosmologică e de obicei speculativ-filosofică. E de-a dreptul o fizică a imaginarului. Ea operează cu concepte de genul: timp real vs. timp imaginar. În interiorul găurii negre funcționează timpul imaginar. Dacă e așa, de ce să nu ne permitem să credem că unele romane funcționează ca găuri negre pentru unii cititori.

 

 

chestii educative

Posted in poeme postsoporice on December 8, 2011 by soporia

Anecdotic 1: Un mare profesor de cosmologie de la Cambridge le pune studenților la primul curs următoarea întrebare: Cât de puternică auditiv a fost explozia primordială, adică Big Bang? Răspunsul general este: îți explodau timpanele!

La explozia primordială nu exploda niciun timpan, fiindcă era neauzită, iar sunetul se propagă doar prin aer.

Anecdotic 2: Același profesor pune altă întrebare: de unde știm noi că universul a fost creat printr-o explozie primordială și nu de un demiurg?

Răspunsul general este: nu s-a demonstrat că universul a fost creat printr-o explozie primordială!

Ba da, s-a demonstrat. Să luăm câteva exemple:

1. Toată lumea vede soarele strălucind, dar noi, oamenii, vedem mereu soarele așa cum arăta în urmă cu 8 minute, fiindcă atâta timp îi ia luminii să ajungă până la noi.

2. Eminescu avea dreptate, înaintea lui Einstein:

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Noi vedem unele stele după ce ele au murit deja (în limbaj științific au făcut implozie), fiindcă lumina lor de-abia atunci a ajuns la noi.

3. Sunt stele pe care le vedem după mii de ani lumină și sunt stele pe care le vedem după miliarde de ani lumină (lumina lor e mai albă și pală, fiindcă ele au murit deja). Gândind după acest raționament, noi putem vedea cum s-a format universul, fiindcă doar după miliarde de ani lumină informația a ajuns la noi (un telescop a demonstrat acest lucru).

4. Punctul la care se referă Eminescu ține de această explozie primordială, și e de mirare că un poet a preconizat acest lucru (de aceea nu ar trebui să fie doar geniu statal)

În România nu există fizică cosmologică, fiindcă acolo m-aș fi specializat, Nu-mi rămâne decât să fiu autodidact.

 

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.