despre timpul imaginar
Bănuiesc că toată lumea (sau aproape toată lumea) știe ce este o gaură neagră. După ce o stea-gigant colapsează în locul ei rămâne o gaură neagră, care conține în interiorul ei un punct de singularitate cu densitate infinită. Din cauza forței inimaginabile de gravitație a găurii negre, tot ce pătrunde în gaura neagră este descompus atom cu atom (se poate ajunge și la sub-atom, particulă elementară la o adică), printr-un proces de spaghettizare. Chiar și lumina este fărâmițată când pătrunde în gaura neagră. Interiorul găurii negre este ultra-luminos, dar mecanismele noastre de observare nu ne permit să vedem acest lucru.
Problematica unei găuri negre introduce un lucru neașteptat pentru teoria literară. Fizica cosmologică e de obicei speculativ-filosofică. E de-a dreptul o fizică a imaginarului. Ea operează cu concepte de genul: timp real vs. timp imaginar. În interiorul găurii negre funcționează timpul imaginar. Dacă e așa, de ce să nu ne permitem să credem că unele romane funcționează ca găuri negre pentru unii cititori.
