despre binecuvîntata posterioritate
Ideea unui post despre posteritate vs. posterioritate s-a ivit după ce am văzut o fotografie cu poeții invitați de Nicolae Manolescu la o gală cvasi-somptuoasă, fotografie afișată de domnul Aurel Pantea pe pagina personală de Facebook. Comentariul ironic?, autoironic?, nici una, nici alta?, al domnului Pantea, afișat imediat sub fotografie, era următorul: Lista lui Manolescu. Cum deseori sunt o fire dialogală (chiar și sub stindardul unui conflict) am pus următorul comentariu:
Mai degrabă: Manolescu și lista lui, decât Lista lui Manolescu. Doamnelor li s-ar potrivi niște pălării cum s-au purtat la nunta prințului William: din alea cu antene sau tufișuri vii. Iar domnilor mai multă convingere că vor rămâne în posterioritate dacă vor mai da curs unor asemenea rafinate ieșiri în public.
Nu cred că am greșit. Tot mai mult scriitorul român se simte privilegiat de atenția (mereu întârziată) a unei/unor somnități critice care decid asupra a ceea ce este literatură validă estetică sau nu. Măcar de ar fi vorba de un critic precum Harold Bloom (cu toate păcatele dumisale, că e și el bătrân), a cărui prestanță dorește domnul Manolescu să o imite în mediul românesc. Dar nu, e vorba doar de un snobism cu tendință, înșirat ca la mezat, spre copleșirea unor cititori care oricum au alegerile lor estetice deja stabilite.
Lista lui Manolescu (definiție de dicționar): o fișă în care sunt însemnate numele scriitorilor români pe care Excelența Sa, Nicolae Manolescu, îi trece în posterioritate.
Gata, cred că plec în America după ce mă fac om!
December 12, 2011 at 7:20 pm
Tre’ sa ramana cineva capabil si pe aici, sa schimbe lucrurile, nu??
December 13, 2011 at 6:41 pm
Draga Marius, da-mi voie sa-ti atrag atentia asupra unui mic cerc vicios logic: trec peste badarania comentariului despre ramanerea in posterioritate a unor scriitori care pot sa-ti placa sau nu, dar printre care se afla unii dintre cei mai importanti azi, cum or fi ei, care au lasat niste volume in urma. Insa m-am amuzat amar sa te vad scriind: „Măcar de ar fi vorba de un critic precum Harold Bloom”. Ti se aplica si tie. Nu zic sa fii reverentios fata de niste scriitori, cand tu insuti vrei sa fii unul, dar mi se pare obligatoriu sa fii respectuos fata de niste oameni care au scris niste carti. Imi pare rau ca, de o vreme incoace, imi vine tot mai greau sa te citesc din cauza acestui stil. Poate nu ti-as fi spus nimic nici de data asta, dar te vad reluand acest comentariu de pe facebook, de care mi s-ar fi parut mai normal sa te jenezi un pic, nu sa-l mai si reiei cu oarecare infatuare.
December 13, 2011 at 7:53 pm
Incercam sa fiu si eu ironic-amuzant, dar vad ca nu mi-a prea iesit.
December 14, 2011 at 7:22 am
Marius, cred si eu ca critica de dragul criticii nu are valoare si timpul s-ar putea folosi mai bine construind. Insa, intr-adevar, scriitori valorosi in ziua de azi foarte putini sunt, pornind de la ideea ca nu orice persoana care lasa volume in urma lor sunt importanti sau valorosi. Cartile (arta, in general) trebuie sa aiba puterea de a transforma cititorul, de aici porneste valoarea lor.